Romania in genunchi

Dupa victoria incredibila cu Franta, atunci cand fiecare firicel de par se ridica o data cu un gol de-al Romaniei, atunci cand bataile inimii o luau razna cand ratam incredibil, atunci cand ne puneam mainile in cap cand luam gol. Atunci.. am castigat.

-

Acum, dupa infrangerea cu Rusia, acum dupa un inceput prost, dupa o continuare dezamagitoare si dupa un final rusinos, acum am pierdut.

Tot acuzam ca am cazut fizic. Cu Franta n-am acuzat nimic. De ce nu recunoastem oare ca rusoaicele au fost de 10 ori mai bune decat noi ? De ce nu recunoastem ca diferenta de 10 goluri e mica in comparatie cu ceea ce s-a jucat ?

-

Speram la o medalie de bronz dar de ce suntem tristi acum ? Pentru ca am pierdut sau pentru ca nu o sa castigam medalia de aur ? Ne vom bucura la finalul meciului pentru locurile 3-4 ? Si ce mai conteaza. Cand nu se mai joaca pe o miza atat de mare, cum este o medalie de aur, farmecul dispare.

-

Stiti de ce se intampla asa? Pentru ca pur si simplu noi nu suntem de medalie de bronz. Noi suntem ori de medalie de aur ori de nimic. Ori suntem campioni ori nu suntem nimic. Noi, Romania, suntem tara contrastelor. Ori e alba ori e neagra. Nu putem accepta nimic de mijloc. Nu putem accepta infrangerea, iar ratarea finale mondiale este o infrangere.